Că iarna nu-i ca vara, ştiam demult, dar la asta chiar nu mă aşteptam. Cât de ameţit, ocupat, sau…nepăsător poţi să fii, ca îţi laşi maşina în halul ăsta? Oricum, tipu’ are mare noroc că nimeni nu s-a gândit să se dea cu sania pe parbrizul Rover-ului lui, model 400. Pentru o maşină fabricată în secolul trecut, ar fi fost cam scumpă distracţia.
După un Saad story previzibil, marca suedeză Saab a sucombat. General Motors nu a găsit niciun cumpărător interesat de irosirea banilor pentru a salva un producător falimentar. E trist, mai ales pentru fani. Nu o sa uit niciodată ziua în care, copil fiind, am descoperit primul Saab din viaţa mea. Era un model 900 alb, parcat în faţa grădiniţei mele. Dacă mai spun şi că totul se întâmpla iarna, risc sa par mincinos, dar pur şi simplu asta a fost. Se pare că indiferent de creativitate şi de exclusivism, managementul prost este cel care poate lichida o marcă. În fond, poveştile frumoase nu ţin de foame, iar pe criza asta e mai rentabil pentru General Motors să investească în closete pe roţi precum Chevrolet Aveo, de exemplu. Până la urmă, mai multă lume are nevoie de un closet decât de o turbină.
Dacă tot vine perioada aia a anului în care toţi se prefac că sunt mai buni, în timp ce se înghiontesc şi se înjură la coadă la hypermarket, eu zic să ne mai relaxăm puţin. Cu nişte poze de mare efect…
1. Bmw-ul decorat de Crăciun. Nu-i înduioşător? La fel ca în bancul cu rabinul şi preotul, şi proprietarul maşinii de mai jos s-a trezit cu maşina decorată, probabil de vreun creştin cuprins de spiritul Sărbătorilor, impresionat de precizia parcării maşinii pe trecerea de pietoni. Păcat că spray-ul a fost aplicat neglijent. Din grabă, poate…
2. Bmw-ul credinciosului. Cine zice că şoferii de coupe-uri rapide sunt oameni iresponsabili? Nimeni nu ştie de fapt ce ascund geamurile fumurii şi jantele de 18. Se pare că maşina de mai jos are ceva în plus faţă de RCA, Casco, Esp, Abs sau alte de-astea: conştiinţa! Lipita discret sub far. O fi maşina lui Carol I?
3. Trabant pick-up. Dacă reclama la Logan pick-up ţi se pare prea ” Gogule, probleme, mă?”, şi nu vrei să fii asociat cu aşa ceva, soluţia e chiar aici. Problema e că va trebui să negociezi serios cu aştia de la KitKat. Se pare că e unicat, dar dacă te străduieşti, cu un flex şi o salopetă de tăvăleală, ţi-l poţi face singur. Costă mai puţin decât un Logan.
3. Împingătoarea din parcare. Nu sună bine, ştiu, dar e amuzant să vezi cum fata asta îşi face loc să iasă din parcare, împingând maşina altuia. Mă întreb ce ar fi făcut daca buburuza ei era blocată de vreun Hummer.
4. Trecut vs. Prezent. Fără multe cuvinte… Bunicul şi stră-stră-strănepotul, parcaţi pe acelaşi trotuar. Ca o maşină de scris, lângă un touchscreen.
În Suedia nu au loc uragane, dar acum sunt ceva furtuni. Toate s-au adunat, probabil, deasupra celor de la Saab, care trebuie să aleagă acum între faliment şi vânzarea către chinezi. Dar de ce s-a ajuns aici?
Saab a fost întotdeauna un brand mai deosebit. Unii ar spune, mai ciudat. De la irezistibila turbină, pană la plasarea contactului lângă schimbător, sau scaunele încălzite şi farurile cu ştergătoare, toate au fost la vremea lor inovaţii ale Saab. Chiar şi designul este unul deosebit. Clar, nu poţi confunda un Saab cu un Peugeot sau cu un Volkswagen, dar la interior nu se simte aceeaşi grijă pentru detalii, ca într-un Audi, de exemplu. Maşinile suedezilor nu s-au vândut niciodată formidabil, motiv pentru care General Motors declară că pentru fiecare Saab a pierdut în jur de 5000 de dolari.
Problema celor de la Saab este neadaptarea gamei la segmentul premium, din care suedezii se laudă că fac parte. Saab este singurul brand de lux care are în ofertă la ora actuală doar două berline, 9-3 şi 9-5, cu break-urile aferente şi o decapotabilă. Niciuna dintre aceste maşini nu poate pretinde supremaţia în clasa din care face parte, deşi toate au o distincţie aparte. Nici vorbă, însă, în gama Saab, de vreun coupe de clasă medie ca Audi A5, sau de un Suv sportiv precum Infiniti Fx 50. Ca să nu mai vorbim de lipsa de neiertat a unui supercar în genul lui Mercedes Sls Amg, Audi R8 sau măcar Bmw M3. Dar Saab nici măcar nu are un V8 care să poate urni din loc o maşină sport veritabilă. Până la urmă, astfel de maşini înseamnă premium. Design superb şi performanţe totale.
Saab se mulţimeşte să folosească platforme de la General Motors, neadecvate unei adevărate mărci de lux. De exemplu, Saab 9-7X, din 2005, o sufragerie pe roţi, grea şi lipsită de orice aspect sportiv. Construită după tehnica americană de a crea o maşină prin schimbarea siglei alteia deja existente, 9-7X era doar un Chevrolet TrailBlazer cu alt bot. Spun era, pentru că matahala a ieşit din producţie pe uşa din dos, anul acesta, după doar 4 ani. Un alt eşec, modelul 9-2X, a stârnit nemulţumiri şi mai mari. Pe lângă faptul că era un Subaru cu faţă de Saab, maşina era asamblată în Japonia. E de mirare că a rezistat 2 ani în gamă. Pur şi simplu, cidrul nu mergea cu sushi. Cu asemenea experimente auto, Saab nu poate să emită pretenţii reale de performanţe în vânzari. Se pare că tot spiritul inovator al mărcii, consecinţă a descendenţei aviatice, este distrus de managementul fără viziune. General Motors nu mai vrea să ţină marca în portofoliul său, iar de curând, Koenigsegg, producătorul suedez de maşini supersport, a renunţat la planurile de achiziţe a pachetului de acţiuni Saab. Ar fi fost singura salvare de la faliment, în condiţiile în care guvernul Suediei nici nu vrea să audă de o naţionalizare.
Singurii dispuşi să îşi mai rişte banii pentru a salva Saab, sunt chinezii de la Beijing Automotive, dar cu siguranţă nimeni nu îşi doreşte această soluţie de avarie. Deşi noul Saab 9-5 arată superb, nu are şanse să devină best-seller. Cu toate că imaginea de marcă este una aparte, ce merită maşini pe măsură, marile neajunsuri ale Saab pun marca în pericol mai mult ca niciodată.
Da, a aparut Dacia Suv, care se va numi de fapt, Dacia Duster. Nimic de mirare până acum, la urma urmei, şi conceptul ăla nebun cu 3 uşi se numea la fel. Alta e chestia care ar trebui să ne uimească…
Renault a decis să prezinte oficial Duster în varianta competiţională. Mai exact, ţineţi-vă bine: 350 de cai-putere, ambalaţi într-un V6 de 3 litri. Exact…motorul de pe Nissan 350Z!!! Şi de pe Megane Trophy. Dacă mi-ar fi zis cineva pe vremea când salivam, uitându-mă la Tokyo Drift că o Dacie o să meargă cu motorul maşinii lui Drift King, aş fi râs vreo oră.
Chiar dacă în versiunea de stradă, sub capota lui Duster vor fi tot aceleaşi motoare banale şi subnutrite ca la Logan, maşina de curse, tot incredibilă rămâne. Şi aşa şi trebuie să fie, din moment ce Alain Prost, însuşi, o va pilota în raliul Andros, în cadrul probei pe gheaţă. Deşi francezii de la Renault Sport Tehnologies au conceput maşina şi lansarea a avut loc la Paris, iar cu motorul V6 de raliu deja ne-am lamurit, pe maşină tot Dacia va scrie. Iar până acum, Renault nu a pomenit nimic de vreun Duster cu romb pe calandru, în paralel cu varianta romanească, aşa cum a făcut cu Logan şi Sandero. Deci… am voie să fiu măcar 1% mândru. De fapt, cred că e foarte posibil să asistam la naşterea primei Dacii cool.
P.S. Priveşte ce scrie pe geamul lateral al maşinii de raliu…
Dacă Hitler ar fi văzut Beetle-ul ăsta, cu siguranţă s-ar fi scrântit şi mai mult la cap. Cine s-ar fi gândit că maşina ieftină, destinată germanului de rând ar merita atâta aur în loc de vopsea?
Dacă ajungi din întâmplare prin Afi Palace Cotroceni, nu rata maşinuţa asta. O găseşti chiar în faţa magazinului Humanic. În cazul în care te întrebi care e faza cu ea, află că a fost expusă la Târgul Luxului din Bucureşti în 2007. Aurul de 18 karate, aplicat sub formă de foiţe sub un mozaic de sticlă, ridică valoarea gândacului la 88.000 de euro. Da… de banii aştia iţi iei un Touareg bine mobilat. Ei bine, dacă iţi vine să chiui la auzul ritmurilor orientale de tarabană, şi porţi tricouri mulate cred că asta ar fi alegerea ideală pentru o tură pâna la shaormerie. Dar fiindcă sper că nu e cazul de aşa ceva, te invit să o priveşti ca pe un animal la zoo. Până la urmă, cine şi-ar irosi banii pe arătarea asta?
Creatorii de lux nu trăiesc în turnul de fildeș. Designerii de prestigiu ai industriei auto, mai evadează și desenează ceasuri, mașini de spălat, sau chiar veioze. Dar cine ar fi crezut că Bugatti Veyron, mașina de peste 1 milion de euro are același designer ca și Volkswagen Lupo, folosit frecvent la livrat pizza?
Faceți cunoștință cu Jozef Kaban, designerul slovac de 36 de ani care a avut curajul să traseze o linie dreaptă între două extreme. Atât buburuza Volkswagen Lupo, cel mai ieftin model al mărcii germane, produs între ‘98 și 2005, cât și Bugatti Veyron, monstrul de 407 km/h, sunt rezultatele talentului aceluiași designer.
Dacă Lupo a fost creat strict cu gândul la economie, având și o versiune ce consuma chiar 3 litri la suta de kilometri, excesele lui Veyron vin din alt film: 1001 C.P., 407 km/h și muuult peste un milion de euro, ca preț. Iar asta doar la început. Acum a apărut deja varianta decapotabilă, care ajunge să coste 3 milioane!!! Iar dacă tot nu ai înțeles cum stă treaba, află că un set de cauciucuri pentru Veyron costă cam cât valora un Lupo nou. În timpul în care Veyron se zbătea să apară pe lume , Lupo își împărțea cariera cu Seat Arosa, omologul lui spaniol, chinuindu-se cu motorașele de 49, 59 sau 74 de cai-putere. Doar varianta GTI dispunea de “opulența” unui agregat de 123 CP. Lupo avea sub capotă 3, sau 4 cilindri. Veyron, 16…
Domnul Kaban se poate lăuda cu o carieră bogată. După desenarea lui Lupo și a Arosei, în 2003 devine șeful departamentului de design exterior la Audi, iar din 2008 se mută cu funcție cu tot la Skoda. Pentru cei care nu știu, toate aceste mărci sunt reunite sub grupul mamă, Volkswagen, deci nu îl putem acuza pe Kaban de mercenariat. Se pare că a început să-i placă tot mai mult luxul, din moment ce Skoda Superb este tot creația lui. Deși poate părea mult mai ușor să desenezi mașini ieftine, strictețea dată de costurile reduse, face ca libertatea creativă să fie limitată. Așadar, teoretic, orice designer și-ar dori să lucreze pentru un brand de prestigiu, indiferent de ștacheta ridicată foarte sus și de exigențele înalte. Atât de înalte, încât domnul Kaban a trebuit să ajusteze in mod repetat designul lui Veyron, până ce mașina să poată rula în siguranță cu peste 400 km/h. De la prezentarea ofocială din 2001, patru ani au fost necesari lansării efective. Nu de alta, dar legile fizicii nu erau încă pregătite pentru o mașină atât de “egoistă”…
Zgomot asurzitor, miros intens de benzină și cauciucuri arse, strigăte de exaltare și zeci de aparate foto aținitite spre un singur punct. Este Renault Road Show, o demonstrație de forță a constructorului francez. Mașina și piloții de Formula 1 Renault, precum și bolizii Megane Trophy și ciudatele Car Toons au dat fiori publicului din Piața Constituției.
Monstrul de mai sus are 330 de cai-putere si atinge “suta” în 5 secunde. Viteza sa maximă este de 250 km/h. Iar partea cea mai bună e că este un Renault pur-sânge. La vederea lui, nu poți rămâne nemișcat. Formele lui extravagante sunt acolo cu un scop precis. Difuzoarele de aer de pe bara de protecție, eleronul gigantic, precum și aripile puternic evazate au rolul de a-l face pe Megane Trophy să taie aerul mai ceva decât katana japoneză. Cu siguranță, nu asta e mașina cu care să te întâlnești vreodată la semafor. Nu are nicio legătură cu vreun Megane pământesc.
Road Show-ul s-a deschis cu demostrația explozivă a celui mai violent Renault de stradă. Nelson Piquet a știut cum să aprindă atmosfera încă de la începutul programului. După un start excesiv de zgomotos și câteva ture date cu o viteză halucinantă, creatura a început să scoată fum și să se zvârcolească de parcă motorul ar fi vrut sa-i strapunga capota și să zboare. Un număr solo, apoi doua Megane Trophy au evoluat concomitent. 660 de cai-putere puși la un loc și biciuiți până la sîngerare… Filmulețul de mai jos este relevant.
După niște mașini atât de puternice, apariția mașinuțelor Car Toons a stârnit inițial zâmbete. Micuțe și vopsite în nuanțe infantile de inspirație animală, buburuzele de 150 de cai-putere și-au câștigat rapid respectul audienței. Capabile de 220 km/h, mașinuțele Car Toons rag la fel de tare ca și Megane Trophy, numai că sunt mult mai agile.
Tocmai de la ele a venit cascadoria cea mai nebună a show-ului. Pilotul și-a abandonat mașina în timpul unui burn-out, înconjurat de un nor de fum. A ieșit pe geam și s-a îndreptat către publicul nedumerit. În timp ce mașina se învârtea singură cu motorul turat la maximum, pilotul a împrumutat o cameră foto de la un spectator, iar apoi s-a reîntors la volan. Toate astea, în strigătele isterice ale spectatorilor. După ce a reluat controlul asupra mașinii, cascadorul s-a lansat într-o serie nouă de derapaje controlate. Apoi s-a reîntors la locul său…pe plafonul mașinii, desigur.
Nu se putea sfârși brusc Road Show-ul. După atâta adrenalină, pur și simplu lumea voia mai mult. În uralele mulțimii extaziate, Romain Grosjean și Lucas Di Grassi, piloții echipei Ing Renault F1 Team au exorcizat demonul cu motor V10. Capabil de 360 de km/h, monopostul Renault atinge 100 km/h în 2,5 secunde. Este, așadar, apogeul tehnologiei auto franceze.
Intrarea in poligon a fost marcată de un urlet teribil, ale cărui ecouri izbeau nemilos pereții Palatului Parlmentului. Parcă dintr-o dată, toate glasurile de mașini s-au reunit într-un singur motor. Un sunet înalt, asurzitor și intimidant. Dar fascinant… Brusc, noțiunea de viteză se redefinea pentru fiecare spectator. Derapaje controlate, burn-out-uri, plecări lansate, cu retrogradări ulterioare de viteză care făceau motorul să pocnească. Nimic nu mai conta în acel moment. Fericirea mirosea a benzină cu cifră octanică ridicată. Show total. Emoții dezarmante. O mostră, în filmulețul de mai jos
Care e ultima mașină din lume pe care ai putea să o bănuiești de potențial sportiv? Ok… în afară de Trabant! Recunoaște că numai la Oltcit nu te gândeai. Se pare că cineva a făcut asta, ba chiar mai mult.
Jantele mărcii OZ sunt un must-have în tuningul profesionist, ca să nu mai vorbim de implicarea în Formula 1, unde echipa Renault se bazează pe acest brand italian. Având în vedere toate astea, nu poți să nu te întrebi ce rost are un Oltcit echipat cu jante OZ Racing. L-am surprins în curtea complexului Leu din București. Poate că noile roți ale gărgăriței trădează și modificarea motorului de doar 57 de cai-putere. Asta ar fi bine pentru demnitatea posesorului. Inedite sunt semnalizatoarele decolorate, dar se pare că băieții de la vopsitorie nu și-au făcut treaba perfect. Mai jos, două poze de detaliu.
A fost cea mai mare pocnitură pe care am auzit-o în camera mea vreodată. Telecomanda a zburat peste birou, și s-a înfipt în perete mai rău decât la un crash-test. Cam asta se întâmplă când afli de la știri că Hammond, Clarkson și May filmează în România un episod din Top Gear.
Un Ferrari California roșu, Un Aston martin DBS silver și un Lamborghini Gallardo albastru. Cele trei năluci au zburdat astăzi prin București, într-o cursă frenetică spre Palatul Parlamentului. În buna lor tradiție, cei trei corifei britanici ai Top Gear s-au întrecut într-o manieră inedită. Oare au mai avut de-a face cu trafic precum cel din București vreodată? Nu contează, cu siguranță nu puteau tocmai ei să dea greș. James May a fost cel din urmă ajuns la Casa Poporului, pierzând cursa. Urmează Transfăgărășanul, și sunt zvonuri că se va filma și în Dobrogea. Emisiunea va fi transmisă în 90 de țări și va face parte dintr-un ciclu de 14 emisiuni realizate la nivel mondial. Puțini știu că Top Gear UK a mai trimis o echipă in România, pentru a testa Mercedesul Cl în zona castelului Bran, în 2006.
Dacă știi motivul pentru care James May a fost concediat de la revista auto Autocar…dacă ai habar de accidentul lui Hamster, cu dragsterul, și dacă ai citit măcar una din cărțile lui Jeremy Clarkson… înseamnă ca te bucuri ca și mine de venirea celor mai buni jurnaliști auto din lume în România. Top Gear este pur și simplu cea mai antrenantă emisiune de televiziune, cu o execuție și niște scenarii perfecte, care te țin bătut în cuie în fața televizorului. Umorul, ideile geniale, calitatea filmării, mașinile alese pentru teste…absolut totul este perfect, trădând orele interminabile de muncă ale unei armate de producători, scenariști și redactori. Respect!
