Masinile electrice sunt tot mai aproape de noi, fie ca vorbim de concepte sau vehicule de serie. Viitorul nu foarte indepartat ar putea sa ne aduca familii care sa-si petreaca vacantele in masini precum Fisker Karma, fara sa mai tanjeasca dupa gurmandele SUV-uri din prezent. O a doua masina a familiei ar putea fi inocentul Peugeot iOn. Fara sa se inspire din onomastica mioritica, francezii au cautat o cale de a nu pierde particula O, atat de caracteristica lor, in timp ce cautau un nume pentru prima lor masina electrica de serie.

Daca ti se va parea ca iOn seamana cu ceva cunoscut, nimeni nu te va putea acuza de astigmatism. Citadina francezilor este una si aceeasi cu Mitsubishi i-MiEV. La fel ca si in cazul acestuia, energia vine de la o baterie lithiu-ion de 88 de celule, fiind distribuita catre un motor electric de 64 CP si 180 Nm. Performantele sunt modeste, insa in traficul urban, il poti considera pe iOn supercarul care te scapa de transportul in comun. Aproape 16 secunde sunt necesare pentru ca iOn sa ajunga la 100 de km/h, iar viteza maxima este de 130 de km/h.

Autonomia estimata ajunge la 100 de km, iar incarcarea standard dureaza sase ore. Cei mai grabiti pot sa aleaga varianta incarcatorului-minune, care le umple bateria cu 50% din energie in 15 minute, iar pentru o jumatate de ora de asteptare, posesorul lui Peugeot iOn va putea sa se aleaga cu 80% din acumulator incarcat. Interiorului nu-i va lispi nimic din dotaile lumii contemporane, incluzand aici geamuri electrice, aer conditionat, sistem audio cu MP3 si conectivitate Bluetooth si USB, dar si sistem de navigatie. Imagineaza-ti cum ar suna Captain Planet vorbind franceza cu accent japonez. Cam asta e Peugeot iOn.

Daca iti imaginai pana acum ca masinile electrice sunt o solutie de ales doar in cazul ambuteiajelor, iata ca britanicii de la Rolls Royce nu-ti impartasesc parerea . Oamenii din Goodwood l-au luat pe masivul Phantom si i-au scos V12-le de sub capota, pentru a-l inlocui cu doua motoare electrice a caror putere insumata este de 394 CP. Astfel, limuzina de top a lui Rolls Royce este prima masina de lux care face un pas atat de hotarat inspre tehnologiile alternative. Iar asta merita un nume special: 102 EX EV.

Si, pentru ca am uitat sa-ti spun, 102 EX EV este doar un concept, a carui faza de testare abia acum demareaza. Probabil ca englezii si-au spus ca, decat sa se tot fereasca de fotografii cei insistenti, mai bine sa o recunoasca linistiti: se pregatesc de momentul in care Spiritul Extazului va fi 100% electric. Iar cei 800 de Nm de sub capota sunt suficienti pentru 160 de km/h viteza maxima si 8 secunde pana la 100 de km/h. Acum, legenda care spune ca intr-un Rolls Royce poti vorbi in soapta a devenit realitate.

Fără viteză. Fără nervi. Fără başi mulţi, indesaţi în portbagaj şi fără mana stangă, scoasa pe geam si sprijinita ostentativ pe portieră. Băneasa Shopping City, unul din templele consumerismului desuet, a gazduit, pentru câteva zile, trei maşini din vremea în care Ford nu însemna doar Mustang, iar bărbaţii încă mai ştiau să poarte o redingotă.

Ford Model A Roadster 1927- 1931

Unul dintre cel mai mari succese ale firmei americane, comercializat în nu mai puţin de 4.849.340 de exemplare. Cu aproape 30 de variante de caroserie, maşina putea fi întâlnită oriunde, de la parcarile teatrelor şi ale gradinilor de vară, până la cele ale oficiilor poştale. Greaua misiune pe care a avut-o de înfruntat a fost accea de a duce mai departe succesul legendarului Ford Model T, dar despre acesta, ceva mai jos.

Demne de remarcat sunt volanul realizat exclusiv din lemn şi bordul cu un design extrem de minimalist, tipic nivelului tehnologic al vremii.  Tabliţa metalica de pe bord conţine mesajul: Diferenta dintre adulţi şi copii este dată de preţul jucăriilor.

Nu, Ford A…nu vei speria pe nimeni cu claxonul ăsta, dar vei atrage zeci de copii.

Deşi se dorea a fi un model relativ popular, orentat către nevoile americanului de rând, silueta versiunii cabrio a lui Ford Model A era departe de a fi una banală.

Ford Speedster- 1912

Dacă astazi avem Podcast, pentru că un anume Marconi s-a gandit la transmiterea de date la distanţă, atunci Speedster este înaintaşul direct al lui Bugatti Veyron Super Sport. Diferenţa dintre maşinile sport de astăzi şi decapotabila americana este dată chiar de viteza maximă a acesteia: 80 de km/h. Pentru 1912, de-a dreptul înfricoşător.

Ok..unde aţi ascuns butonul de la CD Player?

Roata cu spiţe pare acum un element şic, dar era singura soluţie la îndemână, pe atunci.

Ford Model T (1908-1927)

În timp ce, prin România, ţăranii plateau cu sânge dreptul pentru pământ, yankeii încercau să găsească o soluţie de transport pentru toata familia, dar mai ales, una foarte accesibilă. Ford Model T este maşina căreia toţi îi datoram Dacia din copilărie, pentru că a fost primul automobil asamblat pe bandă rulantă. Cu excepţia USA, Ford Model T s-a fabricat în alte 11 ţări, devenind prima maşină globală. Pentru ca benzile de asamblare să meargă cât mai repede, vopseaua universal valabilă a maşinii era cea neagră, aleasă pentru ca se usca mai repede. De aici şi renumita butadă a lui Henry Ford: Orice client poate avea maşina în culoarea dorită, atâta vreme cât aceasta este neagră. In 1918, la zece ani de la lansare, jumătate din maşinile de pe teritoriul Americii erau Ford-uri Model T, iar cifrele totale de vânzări spun totul: 15.007.034 de modele vândute. Cu toate astea, nu vei vedea unul pe stradă.

Confort ca într-un S Class? Mai caută…

Jantele OZ nu apăruseră încă.

Un Duster fara tracţiune integrală şi-a început viaţa de taxi, în Bucureşti. SUV-ul franco-român este un bun prieten al Garajului, dar…taxi?  Cine are nevoie de asa ceva?

Varianta testată a fost Forester 2.0 XS TD, care livrează 150 CP şi un cuplu de 350 Nm. Cu siguranţă, nu sunt cifre care să sperie vreun Cayenne pe şosea, dar îi asigură lui Forester performanţe mulţumitoare. Testarea a început cu un tur demontrativ al traseului, executat în forţă de omul de la Subaru.  Sorry man, but I forgot your name! Curbele stranse, marcate de jaloane, solicitau la maximum suspensia maşinii, dar şi abilităţile celui de la volan. Cu alte cuvinte, maşina putea, dar rămânea de văzut dacă şi tu poţi. După schimbarea ştafetei, adică trecerea pe scaunul şoferului, am remarcat oglinzile de-a dreptul uriaşe, care sunt foarte utile atunci când dai cu spatele, dar total incomode la parcările cu faţa, executate în spaţii înguste.

Designul bordului este tipic Subaru, adică oarecum spartan şi lipsit de orice artificiu stilistic. Dotările, însă, nu fac de râs firma japoneză, aşa că vei avea la dispoziţie navigaţie, sistem audio cu 7 difuzoare, comenzi pe volan, dar şi mufă iPod. Reglarea electrică a poziţiei la volan se realizează cu ajutorul clasicelor butoane care reproduc profilul şezutului şi al spătarului, fapt ce aduce aminte de faptul că Forester este, până la urmă, o maşină pentru cei oarecum comozi. Nu foarte comozi, însă, pentru că odată pornit pe virajele strânse, va trebui să ţii volanul zdravăn în mâini. Iar asta, în niciun caz pentru că Forester nu ar fi o maşină stabilă, ci dimpotrivă,  japonezii se laudă cu tehnologia Symmetrical AWD, care menţine centrul de greutate cât mai jos. Poate de asta, omul de la Subaru îmi repeta obsesiv: Dă-i mai tare în curbă, se poate! Îl ascult, pun pedala la podea, brachez volanul către dreapta, iar Forester se inscrie perfect în curbă.

La ieşire, însă, pietrişul îşi spune cuvântul, iar maşina supravirează, obligându-ma să ma lupt cu puntea spate. Totul se rezolvă, prin intervenţia ESP-ului, dar şi printr-o corecţie din volan. Plăcere în stare pură, iar singurul regret care îmi rămâne, este acela că nu sunt undeva la munte, unde să ma pot căţăra pe o potecă îngustă. Sunt sigur că Forester ar face faţă linişit, chiar şi fără ca cineva să-şi sucească gâtul după el.

Australianul Van Marcus se pregătea de o seară de poker, la un cazino din Melbourne, fără să se gândească la ceva rau, care să-i strice distracţia. Aşa cum se face la orice cazino de lux, un valet statea pregătit să preia maşinile clienţilor cu nas fin şi obraz subţire. Atunci când laşi o maşină de peste 150.000 de euro pe mâna altcuiva, dar mai ales dacă acea maşină este un Ferrari, e bine să fii mai preocupat decât atunci când alegi dadaca copilului tău. Pentru că dacă juniorul este abuzat sexual, există şanse să-i placă, ba chiar să înveţe lucruri noi şi folositoare, dar un Ferrari…e un Ferrari.

Adam Ramsey, valetul care a preluat maşina lui Marcus, nu s-a putut abţine aşa că a luat maşina la o tură prin oraş, în timp ce Marcus savura, probabil, şampanie franţuzească. Cert este că valetului i-a plăcut enorm maşina, de vreme ce poliţia l-a prins la benzinărie. Asta, dacă nu cumva omul nu încerca să acopere urmele, aşa cum faceau mulţi dintre noi în liceu, după ce tura prin oraş, în maşina tatei, se termina cu o liniuţă. Ramsey va avea din partea judecătorilor destul timp să rememoreze senzaţiile trăite la volanul maşinii, iar proprietarul ei are două soluţii: să refuze serviciile valetilor, de-acum încolo sau să vină la cazino într-un Fiat Multipla.

Locul 5: BMW Isetta:

Ştiu ce ai în cap când auzi numele mărcii germane. Ok, nu mă refer la cocalarii de mall şi nici la bişniţarii de cartier, ci la performanţele tipice brandului. În niciun caz nu te-ai aştepta la un ou pe roţi, a cărui unică portieră este întreaga parte forntală. Cu alte cuvinte, ca să intri în BMW Isetta, erai nevoit sa deschizi o uşa ca de frigider Fram, iar apoi să te înghesui într-un interior mai strâmt decât un uter. Faţă de puterea de 550 de cai-putere ai unui BMW X6 M, din zilele noastre, cei doar 13 caluţi ai Isettei, par suficienţi doar pentru ştergătoarele de parbriz ale unei maşini moderne. Arătarea s-a produs sub licenţă, începând cu 1953, fiind lansată iniţial de firma italiană ISO, care producea, printre altele, chiar şi frigidere. Nu, nu e vorba de Isetta, aici.

LOCUL 4: Dartz Kombat:

Alături de genocidul lui Stalin şi raspândirea comunismului în întreaga lume, ruşii mai merită huiduiţi pentru ceva. Nu există o idioţenie mai mare decât penibilitatea numită Dartz Kombat. Un SUV anacronic, lipsit de originalitate, care merge mimetic şi cretinoid pe jenanta fromulă consacrată de Hummer.  Maşinna, dacă troaca din imagine poate fi numită aşa, are pretenţii de lux, aşa că dotări debile precum ceasuri de bord cu diamante încrustate sau tapiţerie din piele de penis de balenă, vor fi la mare căutare printre patronii de bordeluri londoneze. Capabilă de 536 CP, este puţin probabil ca namila să cunoască provocari off-road mai mari decat bordurile din Soho sau Sankt Petersburg. La gunoi cu ea şi cu toţi cei care au măcar pornirea de a o agreea.

LOCUL 3: Pontiac Aztek:

Să găseşti o maşină americană de calitate, este mai greu decât să scapi cu viaţă după un accident feroviar. Dacă mai luăm în calcul varianta ca maşina să fie produsă de General Motors, atunci ar fi cazul să intri în ea cu mai multă grijă decât într-un wc public. Pontiac Aztek a fost atât de urât, încât singurii care s-au plimbat cu ea, au fost doar oficialii companiei. Din peste 70.000 de maşini, cate îşi propuseseră discipolii lui Bush Jr. să vândă, doar 27.322 şi-au găsit proprietari. Probabil că oamenii din conducerea GM, dacă pot fi numiţi aşa, i-au mituit din greu pe bieţii clienţi.  Maşina a rezistat pe piaţă doar patru ani, iar anul acesta, marca Pontiac va fi lichidată oficial. Hai, baieti, ca se poate!

LOCUL 2: Nissan Juke:

Tot respectul pentru japonezi şi maşinile lor, dar când vine vorba de Juke, nu ne rămâne decât varianta unui demn Seppuku. Maşina e oribilă, iar asta nu va fi în stare să compenseze platforma tehnică reuşită şi calitatea fabricaţiei mai mult decât rezonabilă. Juke îşi va începe viaţa comercială anul acesta, după ce în 2009 a fost prezentat sub forma conceptului Qazana. Trecând peste farurile ca nişte ochi de hipopotam şi peste gurile de tun de sub bara de protecţie, alura generala a crossover-ului este atât de derutantă, încât cu greu poţi înţelege cui i se adresează. Nu, nu e cool, deşi încearcă din răsputeri să fie. Urmatorul!

LOCUL 1: FIAT Multipla:

Vedeta incontestabilă a tuturor clasamentelor cu maşini urâte din lume, Multipla, arăta ca un delfin eşuat direct în tocătorul de carne. Deşi se dorea a fi o maşină adresată tuturor, puţini au fost aceia care şi-au aruncat banii în vânt, cumparand pocitania. Fiind un MPV, era spaţioasă, iar cele trei scaune din faţă chiar reprezentau o găselniţă de marketing, imitată ulterior de Honda. Lansată în 1998, maşina avea să fie expusă, un an mai târziu, la Muzeul de Artă Modernă din New York. Ce-i drept, ca stil, e mai mult Picasso decât Da Vinci. Abia în 2004 a fost restilizată, dar niciodata nu e prea târziu. Mulţumim, FIAT.